Home » Istorie » O navă de război germană, scufundată în largul coastelor Norvegiei, rezolvă un mister vechi de 80 de ani

O navă de război germană, scufundată în largul coastelor Norvegiei, rezolvă un mister vechi de 80 de ani

O navă de război germană, scufundată în largul coastelor Norvegiei, rezolvă un mister vechi de 80 de ani
Crucișătorul Karlsruhe în 1936 / Credit foto: Profimedia
Publicat: 11.09.2020

Epava unei nave de război germane, scufundată de un submarin britanic în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost descoperită la 11 mile marine de Norvegia.

GALERIE FOTO

Locul unde crucișătorul Karlsruhe a stat pe fundul mării a rămas un mister timp de 80 de ani.

Istoricii au identificat nava din imagini și scanări sonare ale fuzelajului și din poziția turelelor tunurilor.

„După toți acești ani, în sfârșit știm unde este cimitirul acestei importante nave de război”, a spus Frode Kvaloe, arheolog și cercetător la Muzeul Maritim Norvegian.

„Puteți găsi informații despre sfârșitul Karlsruhe în cărțile de istorie, dar nimeni nu a știut exact unde s-a scufundat nava”, a adăugat Kvaloe, potrivit Fox News.

Construit în anii 1920, crucișătorul care măsura 174 de metri în lungime a fost echipat ulterior, în epoca nazistă, cu o svastică care a fost surprinsă în imaginile subacvatice înregistrate de compania de stat Statnett și de partenerii ei. Prima dată, scafandrii Statnett au intrat în epavă acum trei ani.

Crucișătorul nazist încă are tunurile îndreptate amenințător

Crucișătirul Karlsruhe a făcut parte din forțele militare naziste care au invadat Norvegia în 9 aprilie 1940. La întoarcerea pe mare, a fost lovit de o torpilă lansată de submarinul britanic HMS Truant. Căpitanul german care conducea crucișătorul a ordonat scufundarea navei puternic avariate.

Karlsruhe se odihnește la peste 480 de metri sub nivelul mării, cu tunurile îndreptate amenințător spre suprafață, a transmis Statnett.

Având nouă tunuri în trei turele triple, crucișătorul a fost cea mai mare și mai înfricoșătoare navă din grupul de atac nazist asupra Norvegiei.

Vă recomandăm să citiți și:

Ocupaţia nazistă din Europa. Motivele principale pentru care Hitler a invadat aceste 11 ţări

Bismarck, nava de război a Germaniei naziste care a ţinut la respect întreaga flotă britanică, dar pentru puţin timp

5 ingineri şi oameni de ştiinţă care au construit maşinăria nazistă de război. Doi dintre ei au fost apoi foarte apreciaţi în SUA – FOTO

Cele cinci momente esențiale ale celui de Al Doilea Război Mondial. Fără ele, soarta lumii ar fi fost alta

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase